Simona – simfonia a 9-a

Simona - simfonia a 9-a
Publicat: 16/02/2014, 22:53
Actualizat: 29/07/2014, 20:24

Bjorn Borg spunea că pentru a ajunge un mare campion trebuie să știi să învingi și când nu ești în formă. Însă în finala de la Doha, Simona Halep a demonstrat și reciproca: O mare campioană știe să câștige și când adversara nu e în formă. Ceea ce nu e deloc atât de simplu pe cât pare.

Angelique Kerber a început prost meciul. Obosită, probabil de semifinala cu Jankovic, Kerber suferea de ceea ce se cheamă „picioare grele”. Îi era greu să alerge și să se poziționeze la minge. Și, dincolo de fizic, chipul nemțoaicei o arăta și obosită psihic, lipsită de voința de a învinge.

Pericolul pentru Simona într-o astfel de situație era oricând posibila „revenire din pumni” a unei jucătoare de top, nr. 9 mondial, ca Angelique. La 5-1 pentru Simona în primul set, Kerber a început să se miște mai bine, i-au intrat câteva lovituri decisive și, chiar dacă a pierdut setul, iar în pauză avea lacrimi în ochi în vreme ce antrenorul îi spunea să dea drumul la picioare, și-a regăsit stânga nimicitoare în primele ghemuri ale setului 2. Atunci Simona a făcut încă o dată dovada lucidității și inteligenței: de unde până atunci doar profitase de greșelile adversarei, și-a ridicat imediat nivelul jocului, n-a lăsat-o pe Kerber să preia inițiativa, s-a contrat cu ea la sânge în loc să aștepte să se stingă momentul bun al campioanei germane. Replica promptă a Simonei i-a tăiat lui Kerber încrederea, în așa hal încât a încheiat meciul pierzându-și serviciul cu o dublă greșeală.

În săptămâna aceasta, Simona Halep a câștigat cel mai important turneu din carieră, Premier 5, a urcat pe locul 9 în lume, a învins, la rând, fără drept de apel, trei jucătoare din top 10, Errani, Kerber și Radwanska. A dovedit astfel că ar putea ajunge în semifinala sau finala unui Grand Slam. Jocul ei este deja de top 5 mondial.

Iar un psihic de concurs comparabil cu al ei n-am văzut, în jumătatea de secol de când mă uit la sportivele românce, decât la Nadia Comăneci.
Ar putea fi și o mare antrenoare după ce nu va mai fi o mare jucătoare.

Ați văzut-o cu câtă liniște și-a trăit victoria? N-a aruncat racheta, nu s-a prăbușit pe spate, nu s-a luat cu mâinile de cap. Un zâmbet senin, atât, asta a fost oda bucuriei Simonei. Pentru că ea are o calitate sufletească rară printre jucătoarele de top, aceea de a se bucura mai mult să joace tenis, să simtă fiecare minge, decât să câștige. Și tocmai de aceea câștigă.

Mi-o închipui pe românca Simona Halep la 80 de ani, intrând pe teren ca să joace tenis cu aceeași plăcere ca astăzi.

Nu mi-o pot închipui pe românca Simona Halep, mă doare mintea, premiată și îmbrățișată de un Ponta, Băsescu sau Antonescu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Diana Șoșoacă a depășit pragul la europarlamentare 2024 și pleacă la Bruxelles, la Parlamentul European
Cât a mers darul la nunta lui Răzvan Simion? Suma e ameţitoare, meniu de fine...
FOTO. S-a văzut prea mult prin costumul de baie al Cristinei ICH, „nora” lui Pițurcă
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Bogdan, polițistul din Brăila care a murit carbonizat
O femeie din Indonezia a fost înghițită cu totul de un piton de 6 metri
Lidia Buble l-a bântuit pe Răzvan Simion și la nunta acestuia. Ce s-a întâmplat în...
Dieta pe care o respectă cu SFINȚENIE Dana Rogoz. Are un abdomen plat, deși a...
Strada care a luat-o la vale în Cluj-Napoca s-a surpat și mai tare din cauza...
Tatăl patronului stației GPL care a explodat la Crevedia, reales primar la Caracal. Procentul uluitor...
Ei sunt polițișții care nu au ținut cont de pericol atunci când a venit vorba...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
Un ARO se vinde pe OLX. Proprietarul are o mare SURPRIZĂ. Ce „BONUS” îi dă...
Primele rezultate oficiale de la BEC pentru Alegerile Europarlamentare: Alianţa PSD-PNL – 48,7%, AUR –...
ULUITOR! Ce se vede în prima fotografie din ISTORIA OMENIRII?
Ungurii cutremură Europa. Ungaria a făcut anunțul istoric. Nu s-a mai întâmplat niciodată asta
Bacalaureat 2024. Ultimele informații pentru candidați
Ce meniu special au avut la nuntă Răzvan Simion și Daliana Răducan si cum a...
VIDEO Rezultate parțiale alegeri locale 9 iunie 2024: Cine sunt noii primari din București, Cluj-Napoca,...
Ceartă între Alexandra, Roberta și Rebecca din Casa Iubirii. Ce și-au reproșat tinerele chiar în...
Tragedie în ziua alegerilor! Un bărbat din Vâlcea a murit după ce a primit buletinul...
Instructorul: - Bulă, știi la ce folosește claxonul?
Un Youtuber în vârstă de 24 de ani a primit „o avalanșă de voturi” pentru...
×